Saturday, April 28, 2007

Pur si simplu Tempo - ce inseamna munca de agentie

Un vis care nu credeam sa se realizeze prea curand. Mi-am dorit dintotdeauna sa lucrez intr-o agentie dar cu totii stim cat de greu este sa ajungi macar la un interviu de angajare.... Cei mai buni dintre noi ajung si acolo. Emotiile cresc si cresc si cresc, pana cand ti se pune intrebarea cheie:
"Aveti experienta in domeniu?"
Cam pe atunci ti se ineaca toate corabiile in timp ce iti dai seama ca, in ritmul asta, nu vei avea niciodata experienta in domeniu. Dezamagit si frustrat, te duci acasa sau la o bauta cu prietenii gandindu-te ca mai bine dadeai la automatica sau la medicina. Cine te-o fi pus sa dai la comunicare? Parca iti aduci aminte cum nu stiu ce matusa binevoitoare te-a sfatuit sa te duci la Constructii, ca ce bine o duceau constructorii pe vremea lui Ceausescu... sau vreun unchi pribegit pe la tine pe acasa de Craciun sau nu stiu ce alta "sarbatoare pentru reunit familia" care te tot intreba
"Adica tu, la facultatea asta, inveti sa stai la ghiseu????"

Si, deodata, prin noianul asta de ganduri iti aduci aminte ca ai auzit de un alt job disponibil si iti trimiti unchii si matusile acasa, nu de alta, dar ca sa ai loc de proprii tai pitici. Si atunci se produce: o agentie care nu cere experienta? Exista asa ceva? Fiti seriosi!!! Trebuie sa fie ceva la mijloc...or fi sub acoperire... sunt d-astia care fac trafic cu carne vie...

Si, totusi, incerci! Imi aduc aminte cum a fost cand, dupa vreo doua interviuri si o tema pentru acasa, m-a sunat Elena, directorul de resurse umane de la Tempo. M-a chemat pe la agentie sa stabilim cum facem. Eu am intrebat-o cate interviuri mai trebuie sa dau. Femeia incerca sa imi spuna sa trec pe la ea ca sa semnez contractul. Eu eram preocupata sa aflu daca am vreo sansa sa ma angajez. Dupa ce a vazut ca sunt cam grea de cap mi-a mai spus o singura data, e adevarat, ceva mai ferm, sa vin la agentie ca trebuie sa finalizam discutiile. Nici macar atunci nu am inteles la ce se referea. Eram convinsa ca ma cheama sa imi spuna "face to face" ca au ales pe altcineva.

Asta a fost acum o luna. Pe cartea mea de vizita scrie PR Account Executive Tempo Advertising... am si proprii mei vaslasi pe spate! Am biroul meu, calculatorul meu, foaia mea si pixul meu... A trecut o luna... Am reusit!

PR Awards - Odata pe an oamenii de PR ies la lumina

Daca vreti sa castigati un concurs, sfatul meu este sa il castigati pe asta! Cea mai tare competitie de relatii publice pentru studenti din Romania. Ajungeti sa fiti premiati pe aceeasi scena cu marii relationisti ai momentului, care participa, ca tot omul, la concurs.
Acolo i-am cunoscut pe cei care aveau sa-mi devina, in scurt timp, colegi. Acolo am avut sansa de a ma face remarcata. Nu pot sa spun ca este usor. Nici un concurs nu mi s-a parut usor pentru ca, indiferent de asteptarile juriului, ale mele erau mai mari. Dar asa am reusit sa devin mai buna in meseria mea. Asteptand in permanenta mai mult de la mine... si de la cei cu care eram in echipa.
Uitandu-ma inapoi imi dau seama ca PR Awards a fost portita de intrare in domeniu si nu pe post de secretara ci ca PR Account Executive.

Multumesc PR Awards!!!

Sedinta foto




Oricine merge pe la concursuri stie ce inseamna sa trebuiasca sa creezi imaginea unei echipe... ca doar suntem toti oameni de relatii publice. Pentru noi, imaginea insemna inclusiv pozele pe care trebuia sa ni le facem pentru Olimpiade. Nu are sens sa mai spun cat timp NU aveam pentru sedinte foto si alte prostioare. Dar, ce sa faci, o imagine bine construita cere sacrificii... Se vede cat de chinuiti suntem, nu-i asa?




Asa ca totul a inceput ca un chin. Am chemat un prieten cu un aparat de fotografiat si ne-am rugat de el sa scoata ce poate din noi (la cat de obositi eram, ma mir ca ne-am putut recunoaste prin poze :)) Oricum, nu pot sa spun ca pana la urma nu ne-am distrat. Ceea ce a inceput ca un rau necesar s-a terminat, ca de obicei, cu multe ore de orice altceva decat munca. Si, in fond, cine poate sa ne acuze de ceva? Aveam si noi nevoie de putina relaxare inainte de concurs, nu?

Protejeaza sanatatea mintala a membrilor juriului !?!?!?!!?!?




Interesanta campanie... nu poate nimeni sa-i acuze pe cei de la Leo Burnett ca nu au gandit "out of the box"! Cu toate acestea nu stiu daca demotivarea este cea mai buna strategie de atragere a participantilor la un concurs...


Efectul a fost maxim: anul acesta s-au inscris mult mai putini oameni la Olimpiade. Baza de selectie se restrange so...hai cu totii la concurs!








Thursday, April 19, 2007

“Campanie impotriva luatului la misto”






Zefirul: Cum am ajuns să scriu despre fairplay...
Printre atâtea bloguri interesante, care de care mai creative, care mai vechi, care mai noi încerc şi eu sã strecor ceva un picutz altfel…un blog care poate cã nici nu poate sã aparţinã cuiva. Pe undeva timid pe undeva bãgãcios şi ţâfnos blogul de faţã este al unei cauze mai încãpãţânate decât oricare dintre noi… cel puţin aşa îi place ei sã creadã. Uşurel orgolioasã, a început deja sã îşi dea aere de mare vedetã pe forumuri şi m-a anunţat cã îşi face şi ea echipã şi cã vrea sã participe la olimpiade. Am încercat sã îi explic cã înscrierile s-au cam terminat şi cã preselecţia a cam trecut dar mi-a tãiat-o scurt cã ce mã bag eu, cã ne vedem în finalã. Mãi sã fie, mi-am zis, ãştia au pile… şi am lãsat-o în pace, doar ce era sã îi fac.Nu trec douã zile şi vãd cã mã abordeazã… ţi-am zis eu cã intru în finalã? Ca sã vezi, mã gândesc eu, au avut pilele efect. Mã uit pe forum, într-adevãr toatã lumea vorbea despre ea… îmi zic : “ca în România” şi închei conversaţia. Mã agaţã iar:
Bã, Zefirule, ce-i cu blogul ãla pe capul tãu, ţi-a murit cineva? Ce sunteţi toţi aşa de negri?
I-am rãspuns cã ãsta este stilul nostru şi m-am gândit cã o bat cu prima ocazie (incã aştept momentul potrivit)… Dar ea a continuat sã râdã. Atunci am început sã mã enervez… dacã eşti atât de tare fã-ţi tu un blog mai bun, i-am zis.
Lasã cã gãsesc eu un fraier sã mi-l facã şi o sã vezi cã o sã iasã mai bine caal tãu
râde ea din nou. De abia acum am înţeles de ce a râs… eu sunt fraierul…

De la idee la faptã...
Acum ce sã mai fac, i-am promis cã o scot cumva la capãt şi îi creez o imagine potrivitã (asta a fost imediat dupã ce a fãcut mishto cã ãia care au câştigat la PR în 2005 sunt Proşti de Rup). Problema mea este cã singur nu pot. În fond, ştiţi şi voi cum e cu vânturile astea… pot cel mult sã batã aerul schimbãrii, restul îl fac cei care nu sunt cu capul prin nori. Aşa cã m-am gândit sã cer ajutor.
AJUTOOOOR am spus, da!



A, scuze, am crezut că nu m-aţi auzit, în fine… Am nevoie de ajutorul vostru că sã promovãm fairplay-ul la olimpiadele comunicãrii. În fond nu e o cauzã aşa de rea. E adevãrat, nu o sã mai avem parte de distracţii aşa că românii cu discuţii piperate şi probabil cã anul ãsta nu vom mai acorda premiul “just a little more byte” dar vã propun în schimb un altul.Când am prins-o în toane mai bune m-a pus sã vã promit cã zefirul, adicã fraierul de mine, o sã acorde un premiu echipei care în finalã va face cel mai tare gest de fairplay. Dupã ce cã muncesc că sclavul pentru ea, mã mai şi leftereşte da’ ce pot sã mai zic acum? Fie, am acceptat eu, o sã dau şi un premiu, în fond pentru ce erau banii mei de buzunar? Stai, stai, zice ea, un premiu pentru finalã şi un premiu individual pentru cel care posteazã pe blogul ei cel mai tare slogan pentru cauza fairplay-ului. Mãi sã fie, vezi cã te întinzi, i-am rãspuns eu destul de abrupt, doar eram în toane proaste.
Aşa ceva nu fac, douã premii este prea mult!!!
Sunt mândru sã spun cã într-un final eu am câştigat confruntarea dar tot trebuie sã dau cele douã premii… nu întrebaţi… Aşa cã mãcar sã merite, sã nu-mi para rãu cã le dau. Aici contez eu pe voi. Am vãzut cã nu duceţi deloc lipsã de creativitate şi cã în unele cazuri mai e şi înghesuialã de neuroni pe metru pãtrat aşa cã vã aştept cu cele mai tari şi creative sloganuri pe blog şi sper sã avem parte de o finalã că la carte, acum cã tot am scos mishto-ul în afara legii… şi nu uitaţi sã promovaţi pacea şi înţelegerea pe forum (cu discursul ãsta pot sã mã înscriu direct la miss univers). Cât despre mine, o sã-mi mai suflu şi eu pãrerile pe acolo, cã doar mã alimenteazã cinci palavragii…

Fairplay-ul îşi face echipã pentru Olimpiadele Comunicãrii. Înscrie-te şi tu!
1. Posteazã un mesaj cu numele tãu şi cu motivul pentru care vrei sã faci parte din echipã.2. Când vezi pe forum o pãrere care atacã în vreun fel cauza (adicã e în afara legii) posteazã şi tu un mesaj în care sã scrii doar atât:
Ai încãlcat legea! Fairplay-ul îţi dã un vot de blam!
3. Te angajezi sã te porţi întotdeauna că un fairplayer.

Portretul unui fairplayer
1. În primul rând are internet acasã sau multã voinţã şi bani pentru internet cafe-uri.

2. Este un fel de “rãzboinic al luminii” (nu în stilul lui Becali totuşi) pentru cã luptã împotriva incorectitudinii.

3. Ştie sã recunoascã valoarea celorlaţi pentru cã vrea sã fie primul între cei mai buni.

4. Nu se ceartã niciodatã pe forumuri.

5. Încearcã sã calmeze spiritele ori de câte ori îi stã în putere.

6. Nu înjurã şi nu se rãţoieşte la ceilalţi concurenţi.

7. Are suficient timp liber încât sã şi-l piardã vânându-i pe alţii.

8. Are suficient sânge rece în el încât se gândeşte sã aplaude în finalã toate echipele concurente (câteodatã şi zgomotos).

9. ştie sã îşi verse orgoliul rãnit doar pe pereţii de acasã, nu şi pe organizatori.

10. Realizeazã cã cel mai important nu este sã câştigi ci sã câştigi cu capul sus.

O campanie ca nici o alta

Bun… toata lumea participa la Olimpiade, nimic special aici, lucru care ne deranja profund. Cum adica să nu fim noi mai cu mot decat toti ceilalti? Echipa trebuia să faca istorie, să ramana în memoria Olimpiadelor pentru totdeauna… trebuie să recunoasteti că stam foarte bine cu planurile pe termen lung şi cu idealismul, dar, ce să-I facem, asta e varsta.
Asa ca, ce ne-am gandit noi. PR pentru altii facem că asta este concursul, dar PR în interiorul concursului nu a facut nimeni niciodata.:D Foarte instabil conceptual asta: “niciodata” – ar trebui demontat, de catre noi :PPP. A inceput o riguroasa munca de cercetare care a durat aproximativ 5 minute şi a reusit să identifice o problema: comunicarea pe forumurile Olimpiadelor. Intrati o singura data pe un forum OC şi o să intelegeti la ce ma refer: toti se cearta, toti sunt suparati, toti dau cu pietre, pe scurt, nu exista fairplay. Iata un gand de nesuportat pentru un relationist. Asa s-a nascut campania noastra de fairplay.
A fost o contaminare generala, cu fundite verzi “impotriva luatului la misto pe forumuri”, cu mesaje online în care toti isi dadeau cu parerea despre campanie. Fairplayul era pe buzele tuturor, subiectul cel mai fierbinte al zilei şi să spunem că nimeni nu mai putea să rosteasca vreodata cuvantul fairplay fara a ne promova pe noi. A fost pur şi simplu PR. Daca vreti să cititi campania, o gasiti mai jos. Enjoy şi, nu uitati, fiti fairplay!

“Cei care alearga dupa fotolii şi cei care vor să şi le pastreze”





Locul I la Relatii Publice se contura în mintea mea de FCRPista de anul III nu atat că o realizare, cat că un inceput şi o provocare. Deja ma obisnuisem cu ideea castigarii Olimpiadelor, era un subiect fumat, asa că trebuia să-mi gasesc o noua provocare. “Am castigat o data, dar oare a doua oara mai sunt în stare?” Nici nu va imaginati ce povara poate să fie o astfel de intrebare. Aproape că nici nu a fost nevoie să discutam intre noi…era clar pentru toti…vom participa la o alta proba. Si asa au inceput certurile: la ce proba să participam?. Dupa multe dureri de cap şi minute intregi vorbite pe telefoane s-a decis: COMUNICARE INSTITUTIONALA.
Deja eram profi, aveam pretentii de la noi, asa că ne-am gasit un nou look “costumele negre” cu care ne asteptam noi să dam pe spate pe toata lumea. Nu stiu daca asa s-a intamplat, dar cert este că toti ne stiau, doar eram de neconfundat!

Din nou emotii, nopti nedormite, resurse materiale inexistente, că doar am dat toti banii pe diferite materiale (afise, mape, nebunii). Dar nu în asta a constat dificultatea…ci în toate cursurile din semestrul II. A fost innebunitor!! Am slabit 5 kg, m-am imbolnavit de vreo doua ori (cred că din cauza că nu mai vazusem soare de…ceva timp) dar, a meritat! Am fost din nou pe podium, de data aceasta pe locul 2. A fost pur şi simplu extraordinar! Mi-am demonstrat că sunt în stare de mai mult, că merg, în sfarsit, pe drumul meu. Daca aveam vreun dubiu legat de alegerea de a face FCRP, acum se spulberase.
Aici este locul meu!!!!