Ieşirea la rampa

Parcă a fost ieri… primul concurs la care am participat… Olimpiade în sus, Olimpiade în jos, era clar că trebuia să fim şi noi acolo. Asa ca, intr-o noapte obositoare de sesiune de prin anul II, ne-a venit idea: “de ce să nu participam şi noi la Olimpiadele Comunicarii?”. Buna idee dar un picutz cam greu de pus în practica. Nu aveam echipa (niciodata nu sunt suficienti oameni), nu stiam ce proba ni s-ar potrivi cel mai mult, de fapt, nu prea stiam nimic despre nimic. Asa este intotdeauna la inceput. Nici nu mai tin minte cum am ales să participam la sectiunea de Relatii Publice…cred că mai mult dintr-o intamplare fericita sau o inspiratie divina… Cert este că am participat şi cred că a fost una dintre cele mai intense experiente din viaţa mea!
O lună am mancat Olimpiade pe pâine! A se înţelege inclusiv că la un moment dat faceam chetă pentru o cola şi două pâini…dar, aşa e viaţa de student. Am trăit toţi într-o încăpere vreo patru săptămâni. Poate vă întrebaţi cum făceam cu dormitul…nu are sens…nu dormeam, asa că problema era rezolvată. Prea multe de facut, prea multe emoţii şi prea multă ambiţie de a caştiga. La un moment dat am realizat cu toţii că trebuie să câştigăm, măcar pentru a ne acoperi investiţia din timpul concursului hahaha (cel mai bun motiv cu putinţă, nu credeţi?)
Dar totul a dat roade şi, într-un final fericit, am câştigaaaaaaaaat!!!! Nu ne venea să credem. Primul nostru concurs şi succesul a fost total (poate cu puţine înţepături pe forumuri că de, aşa sunt forumiştii, au multe pareri…). A fost primul test adevarat pe care l-am dat şi acum, cand mă uit înapoi, îmi dau seama că am câştigat mult mai mult decât am crezut atunci. Nu medalia era cea mai importantă, ci experienţa pe care o câştigasem, materia cenuşie care se înnegrise de tot de la atatea idei pe metru pătrat, spiritul de echipă, pe care eu, cel puţin, nu îl aveam şi două rânduri fantastice în CV.
Şi totuşi regret ceva… că în anul I am stat degeaba…